Un an

 

2010:

Nici nu mai stiu de unde sa incep… si totusi e simplu:

Si cu noi cum facem?

Cum s-a ajuns aici….?

Simplu, pe parcurs.

Si cand s-a ajuns aici?

In timp…

Pentru ca te-am iubit si te iubesc. Nu mai pot!

Sau mai bine zis, reproducerea fidela a unei replici din disputa vecinilor de la etajul doi.

Mango si floare de tiaré. Sau mirosul verii

Face pasi mici. Pasi de copil. Nu vrea sa se impiedice si sa cada. E ingrozitor sentimentul ca o simpla zgarietura ar putea aparea pe suprafata pielii. Asa ca invata sa mearga singura.

Remembering Bucuresti

Povestea cu Bucurestiul…e veche. Veche si nu prea. Mai exact de-un an.

Do you mind?

Uneori nu pot intelege ce se intampla in jurul meu. Si asta nu pentru ca nu as avea capacitatea necesara de a o face. E mai simplu de atat, pentru ca se rezuma la un singur lucru.

Imi place sa-i spun : intoleranta cerebrala.

I don’t do love, but i fell in love with you. Ideo Ideis

I don’t do love, but I felt in love with you.

De fiecare data imi rup o bucata din suflet si-o las acolo,la fiecare sfarsit de editie. Pe scarile casei de cultura, spunand la revedere celor care conteaza pentru mine, si pe care nu ii uit. Persoanele carora le promit ca intr-un an revin in acelasi loc.

Si in anul urmator nu ma intorc dupa ea, ci las alta. Si-asa Ideo Ideis devine treptat familia mea, cel putin o data pe an. Si de cateva ori cand ajung la Bucuresti in timpul anului. Si cand raspund la telefon.

Si prima dragoste descoperita cu emotie si frica.

Si-am lasat in urma aceeasi oameni extraordinari. Si stanga casei de cultura, si luminile ei. Si trenul care vine si pleaca de la Alexandria. Internatul si cantina. Emotiile de pe scena si din culise. Aplauzele, camerele de filmat si aparatele foto. Proiectiile, noi.

Nu am cuvinte. Pentru ca magia din Alexandria nu poate fi descrisa in cuvinte. In schimb, poate fi completata. De toti cei care au simtit-o, si care au perceput-o altfel. De cei care au oprit timpul o data cu mine.

La Ideo Ideis